Istoricul ANIP

Istoricul ANIP 2019-01-16T14:08:52+00:00

Incă din anul 1997 s-a pus problema înfiinţării unei Asociaţii Naţionale de Îngrijire Paliativă, urmând ca, în 1998, această idee să se concretizeze. Iniţiativa infiinţării ANIP a pornit de la conştientizarea necesităţii formării a cât mai multor profesionişti în domeniul îngrijirii paliative, pe baza unui schimb eficient de informaţie. Urmându-şi cu dedicaţie obiectivele, Asociaţia Naţională de Îngrijire Paliativă condusă de Conf. Dr. Daniela Moşoiu (preşedinte 1998-2013) și Mălina Dumitrescu (din 2013) a facilitat de-a lungul timpului accesul la informaţie pentru persoanele interesate de dezvoltarea serviciilor de paliaţie, păşind pe un teritoriu medical nou pentru români, dat fiind faptul că îngrijirea paliativă era la sfârşitul anilor ‘90 un concept necunoscut pentru ţara noastră. Astfel, de peste două decenii, ANIP îşi face simţită prezenţa în lumea medicală românească prin facilitarea accesului celor interesaţi la informaţia de specialitate, prin facilitarea comunicării dintre profesionişti şi sprijinul acordat organizării de cursuri acreditate pentru medici şi asistenţi medicali dar şi de cursuri axate pe management organizaţional ce se adresează personalului administrativ.

FOTO- Prima intalnire a Consiliului National ANIP, la Brasov, Centrul de Studii pentru Ingrijiri Paliative (1998): de la stanga la dreapta, randul de sus- Anca Pantea, As. Soc. Marinela Murg, Asist. Med. Ani Nasca, Psih. Ilona Gorog, Dr. Mariana Pernea, Prof. Malina Dumitrescu, As. Med. Doina Moise; randul de jos- Laura Iosub, Dr. Oana Donea, Dr. Veronica Panturu, Dr. Romanta Lupsa, Dr. Daniela Mosoiu.

Profesionalismul şi dăruirea celor implicaţi în activitatea Asociaţiei au atras cu timpul tot mai multi membri. Dacă la înfiinţare se înregistrau doar 35 de membri, Asociaţia Naţională de Îngrijire Paliativă numără acum în jur de 100 de membri cu diferite profesii: medici, asistenţi medicali, asistenţi sociali, psihologi, dar şi alte persoane interesate de paliaţie. Pe lângă aceştia, ANIP reuneşte o serie de membri colectivi – organizaţii ce furnizează îngrijiri paliative în diferitele judeţe ale ţării. Membrii Asociaţiei se întrunesc anual în cadrul unor conferinţe naţionale ce abordează în fiecare an altă temă din domeniul vast şi plin de provocări al îngrijirii paliative.

În 2002, Asociaţia Naţională de Îngrijire Paliativă a participat, alături de HOSPICE Casa Speranţei şi NHPCO (Organizaţia Naţională de Îngrijire Paliativă şi Hospice) la elaborarea Standardelor Naţionale în Îngrijirea Paliativă menite să menţină serviciile de îngrijire paliativă la un nivel superior care să aducă pacienţilor beneficiul maxim. Aceste standarde au fost revizuite și completate cu “Standardele de Îngrijire Paliativă în Unități cu Paturi” în 2009, constituind baza pentru calculul costurilor aferente serviciilor de paliație la domiciliu și în unități cu paturi.

În noiembrie 2008, Asociaţia Naţională de Îngrijire Paliativă a fost acceptată ca membru colectiv al EAPC (Asociaţia Europeană de Îngrijire Paliativă) iar în 2009 a s-a afliat la WPCA (Alianţa Mondială de Îngrijire Paliativă).